The scariest thing about the distance....

11 aprilie

Cred ca am inceput sa compun mental aceasta postare de cel putin zece ori, dar nu mi-a prea iesit. Asta pentru ca imi este extrem de greu sa exprim in cuvinte ceea ce simt sau gandesc in aceasta perioada. Asa ca cel mai simplu e sa incep prin a spune esentialul: ma mut din tara. Si nu peste o luna-doua-cinci, ci incepand de vineri. Decizia nu a fost usoara deloc. Vedeti voi, eu sunt o persoana care nu si-a dorit niciodata sa plece sa locuiasca in alta tara. Imi place Romania asa cum este ea, si cu bune si cu rele. Daca mi-ar fi spus cineva acum doua luni ca in aprilie ma voi muta in Italia, probabil ca as fi ras. Dar cum viata e plina de surprize, mi s-a oferit o ocazia pe care oricat am incercat, nu am putut sa o refuz.

Cum s-a intamplat "tarasenia"? Eu lucrez intr-o multinationala, pe un cont european. Pentru ca m-am descurcat onorabil, mi s-a propus sa ma mut in Milano, pentru a face parte din echipa care coordoneaza tarile din Europa. M-am gandit, m-am razgandit si pana la urma am decis sa ma duc, deoarece este vorba de o oportunitate si ar insemna un mare plus din punct de vedere al carierei.

Cum am luat decizia? In primul rand a contat faptul ca a trebuit sa dau un raspuns repede, in mai putin de o saptamana. Prima data am zis nu, dar apoi, la sfatul unor persoane mult mai experimentate si dupa ce am gandit toata situatia la rece, m-am razgandit. A fost foarte stresant si deloc usor. Evident ca am discutat asta cu prietenul meu si cu familia. Fara sustinerea lor cu siguranta nu as fi decis sa plec, asta e clar. Si acum ma gandesc cat de greu o sa imi fie fara ei, deoarece plec singura. Cam asta ar rezuma ceea ce imi trece prin cap acum:


Cat o sa stau plecata? Pana la jumatatea sau sfarsitul anului viitor. Multa lume mi-a spus sa raman acolo, dar eu sunt hotarata sa revin.

Ce o sa se intample cu blogul? Eu zic ca va continua ca si pana acum. Sunt constienta ca probabil o saptamana-doua voi ramane in urma, dar o sa va rog sa aveti rabdare cu mine. Dupa ce vor trece zilele de acomodare, totul ar trebui sa revina la normal. Mi-am facut deja un mic stoc de poze pentru postarile pe care planuiesc sa le scriu.

Ce ma fac cu hainele si restul nebuniilor? La asta nu am reusit sa gasesc raspuns. O sa incerc sa inghesui in doua valize cat mai multe dintre ele, urmand ca restul sa imi fie trimise prin diverse alte metode. Mi-e imposibil sa ma gandesc cum o sa transport un sifonier si jumatate... Ca sa nu mai vorbesc de produsele de ingrijire. Multa lume spune ca na, ma duc acolo unde as putea sa cumpar ceea ce am nevoie, dar nu ma lasa inima sa las atatea chestii noi aici si sa cheltuiesc iarasi aceeasi bani si sa o iau de la capat. Am efectiv o cutie cu lucruri care asteapta sa fie incercate. Asa ca va trebui sa gasesc o solutie. Maine e ziua deciziva, intrucat o sa incerc sa le inghesui cat mai eficient :)

Ar mai fi tare multe de spus, dar cred ca ma opresc aici. Banuiesc ca va puteti da seama ce este in sufletul meu acum... Nu as vrea sa fie o postare prea lacrimogena, dar am vrut sa va povestesc ceea ce se intampla cu mine si de ce nu am mai fost chiar asa de mult prezenta aici. Sper sa mai apuc sa scriu ceva maine sau poimaine.

Va pup si va imbratisez!

You Might Also Like

0 comentarii