Balea Spuma de baie cu Pitaya - Review

25 aprilie


Nu cred ca v-am povestit pana acum cat de mult imi place sa fac baie. Este o maaare desfatare pentru mine. De aceea, saptamanal, fac cel putin o baie, chiar doua (trei in saptamanile foarte bune). Si cand zic baie, ma refer la minim o ora petrecuta in cada. Astazi, spre exemplu, am stat doua :D Probabil va intrebati ce naiba fac acolo atata vreme? Ei bine, imi place la nebunie sa citesc pana se raceste apa. Ma relaxeaza la maxim acest lucru.

Cand ma hotarasc sa fac baie, pregatesc locul ca la carte: imi aprind o lumanare parfumata si pun spumant din belsug. Mai rar folosesc si sarea de baie. Deoarece nu am rabdare sa se topeasca (ma bag in cada cand apa inca curge), ma cam deranjeaza faptul ca este grunjoasa la inceput si ma incomodeaza J) In zilele bune, imi place sa mai aduc cu mine si o portocala-doua. Pe langa incantarea papilelor gustative, a gestului de a rontai ceva in timp ce citesc, am ca bonus si mirosul placut de portocala.

Mai jos o imagine care sa va introduca si vizual in atmosfera. Data viitoare trebuie sa incep o alta lumare. Aceasta si-a dat obstescul sfarsit astazi. Dar nu ma pot plange, m-a servit cu devotament.


Mai departe vreau sa va povestesc despre spumantul de baie pe care il folosesc de ceva vreme. Este vorba despre Spuma de baie cu Pitaya de la Balea.


Poate va intrebati ce este aceasta Pitaya. Eu una cu siguranta m-am intrebat acest lucru cand am vazut ambalajul. Supranumit si fructul dragon, pitaya este rodul mai multor specii de cactusi. Se pare ca este foarte bun, continand vitamina C si antioxidanti naturali. Am impresia ca la un moment dat in viata mea l-am si gustat. Il puteti vedea in partea de sus a etichetei.


In primul rand as vrea sa va spun ca acest produs este foarte avantajos, deoarece primesti foarte mult produs (750ml) pentru bani putini (10lei). In plus face muuuulta spuma. Si cand spun multa, chiar vorbesc serios. Am avut avut si spumante mai scumpe, dar nu se puteau compara la acest capitol cu cel de la Balea.


In ceea ce priveste mirosul, nu as putea spune foarte multe. Cand este in sticla miroase, intr-adevar. Cand se transforma in spuma, eu una nu mai simt nimic-nimic. Deoarece de regula imi tine companie si o lumanare parfumata, acestu lucru nu ma deranjeaza deloc. 

Daca e sa ma iau dupa descrierea facuta de cei de la Balea, principalul beneficiu al acestui spumant este hidratarea. Evident, nu se pune problema de asa ceva, dar nici nu ma asteptam ca o spuma de baie sa ma hidrateze. In fond este un clabuc care, dupa parerea mea, are rostul de a ma binedispune si relaxa. Daca se usuca pe piele, cu siguranta nu va avea un efect hidratant, ba din contra. Dar in fine, trebuia sa scrie ceva atragator pe eticheta. Mie mi se pare ca indeplineste cu succes functia unui spumant, aceea de a face spuma, evident. 


Un singur minus ar avea acest produs, din punctul meu de vedere. Din pacate spuma nu dureaza foarte mult, mai ales in conditiile in care eu stau ceva vreme in baie. Dar ma bucur din plin de ea in primele 10-15 minute, la inceputul baii, atunci cand este multa si pufoasa. Pentru mine  e suficient.

Si ingredientele:


Daca aveti drum prin DM, eu sugerez sa o incercati. Nu neaparat cea cu Pitaya. Din cate imi amintesc erau cel putin vreo 5 tipuri pe raft, cu diverse „arome”.


Va pup!




You Might Also Like

0 comentarii